Alăptarea

Îmi place atît de mult să îi simt la piept, îi simt cât sunt de plăpînzi şi în același timp voioși şi puternici, iar alăptare mă linişteşte şi pe mine, nu doar pe ei, pentru că unde mai pot fi atît de protejaţi, dacă nu acum la sân. Cînd le dau sân legatura cea invizibilă dintre mamă şi copil devine atît de clară. La moment îmi este uşor să scriu despre alăptare, după ce am trecut prin ce a fost mai greu din procesul acesta. De fapt, mă îndoiesc că atunci aveam să am poftă de a scrie. Laptele a apărut a doua zi după naștere, făcusem puțină temperatură, dar nu ştiam care era cauza. Dimineața m-am trezit cu sânii plini, însă oricum nu prea le dădeam sân la copii pentru că primeam antibiotic şi analgezic, cu toate că moaşele îmi ziceau că pot să alăptez necătînd la medicamente, eu mă îngrijoram, desigur că nu mă puteam stoarce, încercasem câteva ori am văzut că nu iese nimic şi am lăsat, eram tabula rasa în domeniu. Moaşele mă întrebase ce fac eu cu sânii…?când aflase că nu fac mare lucru, venise una şi îmi deschise canalele. Ştiţi ce înseamnã asta… Cât am stat internată cu copiii la prematuri, am început să le dau şi sân, însă ei mîncau puţin, plus că aveam ajutor pe mama soţului, care mă îndemna să nu le prea dau sân, ci mai mult lapte-praf pentru ca să ia în greutate, dupã pãrerea ei laptele matern nu poate fi bun şi nu e mare lucru, aşa credea ea, din a ei experienţã. Deci, a fost un fel de mix pentru câteva zile. Eram ușor de speriat, ca şi orice mămică nouă, dar oricum aveam atâta lapte că doar alăptînd scăpam de greutatea pieptului…şi aici se începuse epopeea cu furia laptelui. Nu-mi vine a crede că nu mă informase din timp despre alăptare şi tot procesul în sine. Oricum, noi nu putem să pregatim sânii fizic de acest proces, chiar e contraindicat de specialişti.

După externare, peste câteva zile venise deja mama mea să mă ajute, şi pe lîngă ajutorul de rutină din casā, veneau şi diferite sfaturi care nu-mi prea convineau, pentru că atunci mi se părea că totul e împotriva mea şi eram cam chinuită de toată situaţia ceea, sânii îmi erau mari, grei, din mărimea mea din sarcină nr.1 am ajuns la 3. Mă durea spatele groaznic, pe spate nu puteam dormi, pentru că apăsau pe piept şi mă sufocam rău. Pe o parte tot nu puteam dormi, pentru că sânii se suprapuneau şi se forma lactostază, deci dormeam semi aşezată, unica soluţie la momentul cela. M-au durut mameloanele 3 luni de zile, în tot acest timp am făcut vreo 6 sau 8 lactostaze. Am fost şi pe la mamolog pentru că am la sânul drept un galactocel deja de vreo 4 cm, îl monitorizez şi trebuie să fac iaraşi consultaţii. Singurul lucru care mă scăpa de dureri şi mă făcea iar om limpede la cap era varza.

Dădeam varza prin apā fierbinte clocotită, aplicam frunzele un pic rācorite pe sâni, iar deasupra puneam peliculă alimentară pentru ca să se obţină un efect de condensare. Aşa am făcut vreo 2 luni şi jumate cam în fiecare seară, plus cremă traumeel mi-a fost de ajutor. Eram destul de dusă cu gândurile, chiar aberante, de parcă copiii mei aveau un plan ascuns cum să mă necăjeascā, pentru că uneori mă strângeau de mameloane, iar ele fiind sensibile, iarăşi mă apuca jălea. Des, mā puteam găsi plîngînd pe la bucătarie sau în baie. Mă mai ascundeam pentru că soţul îi era greu să accepte starea mea emoţională, plus că mai comenta de genul: ” Mai ai atîta să plîngi?! Eu nu înţeleg de ce îţi place să te gîndeşti la rău!” E greu sā stai lînga un om care suferă şi plînge şi care măcar nu poate înţelege ce anume îi provoacă frica asta. Pe lîngą toate nebuniile ce se petreceau în cap, în sâni aveam mult lapte şi cum trebuie, puteam hrăni şi 4 copii. Un lucru am înțeles şi e cert: nu contează cum hrăneşti copiii, sănătoşi să fie şi fericiţi, pentru că oricum vrem doar să iasă totul cît mai bine.