14 iunie 2019 este o zi foarte importantă pentru familia mea. În această zi au apărut pe lume gemănuţii mei- 2300 şi 2100. Am născut prin cezariană, deodată zic că şi după un an de zile parcă mă simt vinovată pentru asta, dar a fost ceva necesar pentru sănătatea noastră. Plus, că intrase în mine o frică, că auzisem istorioare unde unul nu supravieţuieşte în timpul naşterii naturale. În săptămâna 36 s-a început o coleostază hepatică care mi-a stricat ideea de a naşte natural. Am fost internată în spital unde am primit tratament, însă oricum s-a decis cezariană, analizele nu erau tocmai bune. În timpul operaţiei am fost conştientă, pentru că am ales epidurală, deci mi-am văzut bebeluşii şi mi i-am sărutat pentru o secundă. Mi-a fost groaznic, dar partea recuperării a fost un pic mai groaznic.
După naştere, am mai stat 5 zile cu bebeluşii în spital pentru că erau micuţi in greutate. Acele zile acolo mi-a fost foarte greu, mergeam greu, mă ridicam greu, mă durea spatele, burta. Condiţiile, din blocul cela lăsa de dorit. Pe etaj 2 wc şi o singură baie, igiena era groaznică, se interzicea măcar sa bei un ceai în salon, nuştiu motivul, şi desigur căldura insuportabilă. Pe lîngă toate, mai aveam o vecină care le ştia pe toate şi nu-i tăcea gura doar când dormea. Durerea fizică îmi punea moralul la pămînt, însă să fi putut măcar plînge, dar nu puteam să o fac, burta imensă rămasă durea prea tare ca să pot plînge, rîde, strănuta sau să stau în picioare ori aşezată etc. Am fost externată şi speram că ajunsă acasă îmi va fi mai uşor, şi îmi era mai uşor…dar s-a început epopeea alăptării.
Jurnalul mamei 