Sarcina

Cu cîţiva ani în urmă aveam senzaţia că am foarte mult timp la îndemînă, pînă în momentul cînd am decis să fac fitness. Iniţiativa nu a venit din partea mea, ci a unei colege de la lucru, eu fiind toată viaţa mea slabă, adica +/- 1 kg la ale mele 50 de kg stabile, cu excepţia sarcinei, ‘am ajuns la 57 de kg’, totuşi am decis că puţină tonifiere nu strică nimănui, dar din păcăte am început fitness-ul cu piciorul stîng şi mă simțeam rău, pentru că nu eram deprinsă. Am început a slăbi si aveam dureri musculare abdominale. Toate aceste probleme au început pentru că orice lucru se face cu cap, îl începi de la ușor şi ajungi şi la ceva mai complicat. Oricum, nu se lega sportul de mine, am început să mă simt rău fizic, cu dureri abdominale, musculare tot corpul, am avut în luna ceea o menstruaţie foarte dureroasă, m-am speriat şi m-am programat la ginecolog. La consultaţie am fost diagnosticată cu endometrioză de gradul 3, tratamentul pe care trebuia să-l urmez era: jumate de an fără a avea menstruație, trebuia să beau în fiecare zi contraceptive. Mi s-a părut foarte dubios totul, dar pînă să încep a băga în mine chimie, am mai fost la un control repetat la alt medic. Tot mi se repetau în cap cuvintele primului medic: „dacă nu vei urma tratamentul ăsta nu vei putea avea copii, cu endometrioza nu te joci”. Asta m-a pus foarte mult pe gînduri şi parcă mi s-a mai scurtat din timpul cela „mult la îndemâna”. Al doilea control nu a confirmat diagnoza primului medic ginecolog, am primit cîteva sfaturi, gen: „fii liniștită, mănîncă bine şi vii la noi peste un an dacă nu vine sarcina”. Sarcina a apărut peste 8 luni, am simțit că eram însărcinată fără să fac vreun test, am înțeles asta cînd am făcut un duș fierbinte şi mi s-a facut rău, ceea ce înainte nu se întâmpla cu mine, întotdeauna am adorat să mă fierb în baie.

Oricum test am făcut, era foarte degrabă, dar testul a arătat pozitiv, bine definit. Eram foarte bulversată, parcă mă scutura şi tremuram periodic. Acasă cu soțul tot ne întrebam unul pe altul dacă ne vine a crede că vom fi părinţi. La al doilea usg ne aștepta ceva nemaipomenit de frumos: felicitări vei avea gemeni! A mai urmat vreo 2 luni de zile cu întrebări dacă ne vine a crede că vom avea gemeni. Am dus sarcina 37 de saptamini şi 5 zile, nu a fost ușor, a fost toxicoză, a fost tahicardie,a fost col uterin scurtat înainte de termen, a fost coleostază hepatică la sfirşitul termenului. Numai puteam suferi spitalul în care am şi născut, în secţia patologia sarcinei deja începeau să mă cunoască la faţă, dar siguranţa mea şi a copilașilor a fost şi este primordial. Am născut prin cezariană programată doi băieţi scumpi inimii şi sănătoşi, cînd vorbesc şi mă gîndesc la ei întotdeauna zîmbesc.